Iata ca a sosit timpul pentru un nou invitat aici pe blogul Academiei de fotografie. Astazi prietenul Bogdan Tache ne prezinta noul mirrorless Olympus OM-D E-M5 Mark II. Pe Bogdan il puteti urmari pe facebook (https://www.facebook.com/bogdan.a.tache) sau prin intermediul paginii sale de web (www.bogdantache.ro).

Cand eram mai tanar, afirmatia din titlu imi parea o prostie desprinsa din romanele de calitate indoielnica scrise de Sandra Brown, ori din filmele de categorie B- de la Hollywood.

Au mai trecut ceva ani de atunci si usor, usor, am invatat ca notiunea de chimie nu face referire doar la compozitia unei substante ci si la emotiile dezvoltate instantaneu, uneori, intre doua structuri aparent diferite si fara legatura.

Am primit de la Olympus Romania un colet intr-o dupa amiaza de joi intr-o o cutie mare de carton. Inauntrul ei era surpriza.

Nou lansatul Olympus OM-D E-M5 Mark II alaturi de un obiectiv Zuiko 25mm si unul Zuiko 12mm. Aproape o saptamana, aveam privilegiul sa il folosesc cum vreau eu si sa imi spun parerea. Coincidenta a facut ca in weekendul ce urma aveam programata o sesiune foto foarte colorata in atelierul de pictura al Facultatii de Arte din Galati.

Prima senzatie a fost de…..dragoste la prima vedere, v-ati prins deja. Este cel mai frumos aparat foto existent pe piata la ora actuala dupa parerea mea. Am stat si m-am uitat la el indelung, l-am rasucit pe toate partile in speranta ca am sa ii gasesc un cusur care sa ma faca sa revin cu picioarele pe pamant. Nu are nici un cusur. Design curat, o interpretare moderna a aparatelor retro din gama OM de la Olympus, aparatul asta te face sa te simti la fel cum imi imaginez ca se simte un barbat la al carui brat se afla Gisele Bündchen.

Mi-am spus: “Ok Bogdan, e clar ca ai luat-o razna de tot.” asa ca am testat reactiile celor din jurul meu. Toti cei care l-au vazut au spus: “Uau! Ce aparat frumos! Imi aduce aminte de aparatele pe film de odinioara!”

De ce conteaza aspectul asta? Conteaza! Conteaza pentru ca suntem oameni si pentru ca suntem guvernati de emotii si pentru ca e mare lucru sa te simti bine cand iei aparatul foto in mana si pleci la drumul catre gasirea fotografiei reusite. Conteaza cam tot atat de mult pe cat conteaza sa iti ridice parul pe maini atingerea pielii femeii care e langa tine in pat. Diferenta dintre, o buturuga in maini cu care faci fotografii si acest aparat e ca diferenta dintre sexul cu o prostituata care iti livreaza un moment de descarcare fizica primara si dragostea cu o iubita frumoasa care iti induce pasiune, emotie, joie de vivre. Si mai conteaza dintr-un punct de vedere esential pentru un fotograf. Subiectul zambeste intotdeauna. Nu conteaza ca ii zambeste aparatului si nu fotografului ci conteaza ca zambeste. Provoaca acel moment pe care multi dintre noi ne chinuim sa il obtinem de la modelele noastre si de multe ori nu reusim. Cu Olympus E-M5 Mark II in mana reusesti fara nici un efort sa obtii un zambet relaxat, natural si nu unul regizat si constipat.

Aparatul este mult mai ergonomic decat E-M5 varianta initiala si cu siguranta decat E-M1. Comenzile sunt exact acolo unde trebuie sa fie. Nu stai sa bajbai deloc dupa ele, le nimeresti din prima cu aparatul la ochi, fara nici un moment de acomodare. De asemenea nu iti trebuie 2 saptamani sa inveti ori sa iti aduci aminte ce face fiecare buton dupa ce l-ai customizat, asa cum se intampla cu E-M1 pe care l-au complicat inutil din punctual meu de vedere. Meniul este cel clasic Olympus. Nu e cel mai intuitiv structurat dar nu e nici de neinteles cum am auzit la majoritatea fotografilor de peste ocean. Cred ca odata setat aparatul conform cu obiceiurile si nevoile personale, in meniu mai intri extrem de rar, asa ca nu vad in asta un impediment.

Cele 2 rotite cu care controlezi diafragma, compensarea de expunere, ISO sau ce vrei tu sa le setezi sa faca sunt exact acolo unde degetele tale se duc pe aparat chiar si cu ochii inchisi. Sunt mari, au textura, se misca impecabil. Gripul e decent pentru un aparat de dimensiunile lui si mult mai bun decat la E-M5. Evident sub cel al lui E-M1.

In ce priveste ergonomia sunt 2 lucruri pe care mi le-as dori altfel. Mi-as dori un buton ceva mai mare pentru focalizare, asa cum au DSLRurile din ziua de azi. Poti seta butonelul din interiorul unui comutator amplasat in dreapta vizorului sa faca asta, dar e atat de mic incat ajungi pana la urma sa il folosesti pe cel pentru declansare care la jumatate de tura face si focalizare.

Al doilea lucru este ecranul rabatabil. Niciodata nu m-am dat in vant dupa ecranul rabatabil pe orizontala. Mi se pare inestetic, neergonomic si parca desprins din camerele video de tipul handy-cam. Singura lui utilitate e la selfie-uri. In rest, prefer varianta de rabatare pe verticala. Cu aceste doua exceptii, aparatul e la superlativ. Weather sealed, mic, usor, cu materiale ce dau senzatia de premium. Ce iti poti dori mai mult?

Sa nu uit! Imi place ca Oly a pastrat comutatorul de On/Off la fel ca la vechiul meu Olympus OM10. E un tuseu de retro care ajuta la pastrarea identitatii de marca.

Nu am sa scriu date tehnice despre acest aparat. Sunt tone pe net iar pe mine nu ma caracterizeaza review-urile tehnice.

Initial am zis: “Ok, inca un sensor Micro 4/3. Aceleasi probleme cu intervalul dinamic mic si cu DOF-ul slab, date de dimensiunile senzorului.”

Ei bine, surpriza iarasi.

Prima fotografie a fost facuta la mine in camera, la o lumina de bec galbui si chior al unei lampi de citit. Mi-am pozat pisica si apoi am transferat imediat imaginea in calculator. Imaginea era subexpusa desi fotografiasem cu 25mm f2 si ISO 1600 asa ca am inceput sa trag de vectorul shadow din Lightroom. Si tot trageam spre dreapta si tot trageam si zgomotul de imagine refuza sa apara asa cum se intampla la celelalte aparate Olympus de la un anumit punct (destul de apropiat de zero) incolo. Surpriza de-a dreptul spectaculoasa consta din faptul ca eu lucram pe un jpeg, pentru ca cei de la Adobe nu au scos inca update-ul pentru Camera RAW care sa ma ajute sa pot desface si RAWurile produse de aparat. Iar softul Olympus Wiewer 3 proprietar Oly este in continuare extrem de lent, neintuitiv si rudimentar, asa ca am preferat sa nu il folosesc, pentru a evita o eventuala criza de nervi.

Senzorul este simtitor imbunatatit comparativ cu cel al mult mai scumpului E-M1. Intervalul dinamic este din punctual meu de vedere similar unui sensor APS-C. Nici la ISO nu sta deloc atat de rau pe cat ma asteptam. Poti fotografia linistit la valori de pana la 3200 fara ca zgomotul de imagine sa deranjeze in vreun fel. La 6400 apare zgomot dar inca e utilizabila imaginea iar peste aceasta valoare consider ca sunt doar informatii aruncate in piata ca “atuuri” de catre departamentele de marketing si nimic mai mult.

Despre obiective numai de bine. 25-ul e favoritul meu. Senzational de sharp, fara distorsiuni cromatice sau optice, cu un DOF si un bokeh superbe. 12 este la fel de bun ca 25-ul dar este o focala mult prea wide pentru preferintele mele personale. L-am folosit putin si nu m-a interesat deloc sa ii caut eventuale defecte.

Ce pot afirma cu tarie in incheierea acestui articol este ca Oly OM-D E-M5 Mark II este o alternativa demna de luat in seama de orice amator sau chiar profesionist care isi doreste un all arounder alaturi de el pe tot parcursul zilei, fara sa trebuiasca sa mearga la sala pentru a putea cara kilogramele de echipament profi DSLR. Cred ca acest aparat, combinat cu obiective de foarte buna calitate si slava Domnului ca cei de la Oly au cateva senzational de bune, este un aparat excelent raportat la dimensiunea senzorului pe care il incorporeaza. Nu vad nici o diferenta deranjanta intre ce produce acest senzor si ce produce un senzor APS-C de la Fuji spre exemplu, ori chiar Nikon sau Canon cu care am mai lucrat de-a lungul timpului.

Este un aparat excelent pentru street (oamenii iti zambesc atunci cand il vad, lucru care nu se intampla decat foarte rar atunci cand vad un DSLR indreptat catre ei), pentru portrete, daca e accesorizat cu excelentele Zuiko sau Panasonic Leica 15/17mm, 25mm sau 45mm precum si cu senzationalul 75mm de la Zuiko. Mai sunt si variantele 12-40mm f2,8 PRO si noul 40-150mm f2,8 PRO, doua obiective exceptionale pentru iubitorii de zoom-uri care vor lentil de acelasi nivel cu mai cunoscutele L-uri de la Canon sau N-uri de la Nikon. In ciuda dimensiunilor senzorului il recomand si pentru peisaje combinat cu excelentul Zuiko 12mm, dar cred cu tarie ca se descurca fara probleme si la fotografia in low light datorita imbunatatirilor simtitoare aduse sensibilitatii si dinamicii senzorului. De asemenea nu ar trebui sa aiba probleme la fotografia de produs si in general la orice fotografie comerciala care nu implica necesitati mari de informatii generate de fisiere de peste 20 Mpix in RAW. Desigur, atata timp cat se folosesc lumini portrivite.

Cred ca la acest moment este cel mai bun aparat din gama Olympus, peste E-M1 care este considerabil mai scump si de asemenea cred ca este un aparat care trebuie luat in seama de orice fotograf care cauta un echipament ergonomic si usor care nu face rabat de la calitatea imaginilor si care este la fel de competitiv in raport cu ai sai competitori cu senzor APS-C de la Fuji, Sony, Nikon si Canon.

L-as cumpara pentru mine?

Oh DA! Este singurul mirrorless pe care l-as cumpara fara sa am nici cea mai mica stranger de inima ca am facut compromise de la ceva. Si este deja pe wish list-ul meu in top.

P.S. V-am povestit despre cum arata? Oh Doamne cum poate sa arate aparatul asta!……