Se intampla rar, in lume, cand un fotograf isi publica memoriile, dupa o lunga indeletnicire in domeniu. Fotograful Emanuel Tanjala este un nume sonor in fotografia romaneasca. Sub viziunea lui au aparut nenumarate portrete ale marilor actori romani, publicate deseori pe coperta revistei CINEMA, condusa de distinsa Ecaterina Oproiu.

Emanuel Tanjala „a fugit” din Romania, inca de pe vremea lui Ceausescu. Dupa un ragaz prin Europa – s-a asezat in Statele Unite ale Americii, unde si-a continuat activitatea fotografica. Dupa Revolutie a revenit in Romania cu ganduri bune, a lucrat la cateva reviste, a fotografiat prin tara, a surprins momente unice si descriptive despre „starea natiunii”. Pana la urma a revenit in tara sa adoptiva, USA, unde duce un trai decent impreuna cu superba sa sotie si minunatii copii, pe care i-am cunoscut.

Recent, fotograful Emanuel Tanjala a publicat o carte de memorii, intitulata: „Jurnalul unui fotograf”, aparuta la una dintre cele mai prestigioase edituri din Romania, Humanitas. Cartea are 200 de pagini, poate fi cumparata si in format EBOOK/PDF – aici.

EMANUEL TÂNJALĂ, unul dintre numele cu răsunet din presa românească a ultimilor 40 de ani, are meritul de a fi dat o nouă definiţie şi o nouă dimensiune fotoreportajului. Arareori până la el subiectul unei fotografii de presă a fost surprins cu atâta inteligenţă şi analizat cu atâta minuţie. Virtuoz  al alb-negrului şi al contrastelor între clar şi obscur, Emanuel Tânjală a avut dintotdeuna ştiinţa de a fotografia cu o remarcabilă economie de mijloace care l-a aşezat, în anii de început, în descendenţa onorantă a lui Henri Cartier-Bresson. (Prezentare pe site-ul Editurii Humanitas.)

Cristian Preda despre cartea lui Emanuel Tanjala:

Unele povestiri sunt extraordinare: așa e secvența relatată la p. 57, în care un bătrân care fusese pe front în Primul Război Mondial și trăia izolat într-un cătun din pădurile Sucevei, îl întreabă pe Tânjală în 1976: “ce mai face împăratul meu, Franz Iosif?”.
Memmorabil e și fragmentul despre obținerea pașaportului, care i-a permis autorului să plece din țară: “Pașaportul l-am “cumpărat” cu două sacoșe de plastic pline cu mere ionatane din Vrancea și două bilete la meciul România-Anglia, pe care i le-am oferit în fața magazinului Polar, ziuna în amiaza mare, colonelului de la Serviciul Pașapoarte”.

Iată cateva pasaje din “Jurnalul unui fotograf”:

“Mersul la ţară, în Vrancea, a fost pentru mine rampa de lansare în lumea liberă: acolo îmi încărcam bateriile şi acolo dialogam cu lumina dimineţii sau a asfinţitului. Acolo am înţeles simplitatea oamenilor care trăiau într-o sărăcie “dobandită” de la comunişti… Acolo am descoperit mirajul locurilor ascunse şi am învăţat să fiu discret cand fotografiez.”

“Ochiul unui fotograf nu este lentila aparatului. Un fotograf trece din starea de privitor sau simplu executant în poziţia de creator. Noi, fotografii, nu lucrăm cu ideea clientului; noi oferim imagini cu viaţă, cu o poveste, cu emoţii.”

“Fotograful nu este un uzurpator şi nu are vreun drept în plus faţă de ceilalţi… În relaţia cu subiecţii mei, idiferent dacă ei m-au observant sau nu, am încercat să stabilesc o legătură de dragoste. Atunci cand fotografiez, mă apropii cu sfială, nu cu aroganţă. Plăcerea de a fotografia oameni vine din iubirea faţă de ei.”

“Preocupat de reacţiile oamenilor cand se trezesc cu aparatul de fotografiat în faţă, am încercat să nu îi sperii îndreptand lentila spre ei. Mi-a plăcut să îi surprind, să şi spionez într-un fel civilizat, fără ostentaţia unui paparazzo, fără nesăbuinţa şi impoliteţea unui agresor. Mă simţeam stăpan pe mine numai în momentul cand declanşam şi nu eram observant. Trebuie să vrei lucrul acesta, trebuie să ai respectul monahului pentru oameni şi sfiala mamei în faţa copilului care doarme… Fotograful trebuie să aibă darul să decodeze personalitatea oamenilor printr-un clic al aparatului. El are menirea să demaşte lucrurile ascunse, chiar fără permisiune.”