Bonjour,

m-am gandit sa incep o serie de articole cu imagini realizate la cateva spectacole de teatru, povestindu-va cate ceva despre piesa, actori, imagini, tehnica utilizata si aspecte estetice.

Datorita colaborarii mele profesionale cu Teatrul Metropolis, si implicit cu Ziarul Metropolis – ma aflu in confortabila situatie de a ma aseza in primul rand si a fotografia, aproape oricand, cu exceptia momentelor de „mare liniste”.

Iata-ma recent la „Peretele” – un spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani datorita scenelor si textelor cu iz “deocheat”. Altfel o piesa ingenioasa, cu actori bine alesi, talentati, simpatici.

Genial mi se pare faptul ca fiecare actor are o dublura, asa ca daca intentionati sa revedeti piesa puteti avea surpriza placuta de a descoperi un alt actor in rolul aceluiasi personaj. Eu bunaoara l-am „prins” in rolul lui Vasea atat pe Marius Manole, cat si pe Mihai Nitu.

Stiu, asteptati sa va spun care mi-a placut mai mult, nu?

Distributia originala, inclusiv dubluri: Adriana Trandafir, Mariana Danescu, Gabriela Popescu, Raluca Ghervan, Maria Buza, Natalia Calin, Letitia Vladescu, Florentina Tilea, Ana Ularu, Alexandra Salceanu, Marcela Motoc, Catalin Babliuc, Mihai Nitu, Radu Iacoban, Istvan Teglas, Marius Manole.

Muzica originala: Vlaicu Golcea \\ Miscarea scenica: Andreea Belu \\ Decorul: Madalina Marinescu \\ Costumele: Dorin Negrau

Regia: Lia Bugnar

Pe cat posibil cu un aparat foto silentios. Nu am! Daca stai in primul rand – oricat de silentios ar fi, declansatorul aparatului tot face zgomot si e foarte probabil sa deranjati actorii, dar si spectatorii din proxima vecinatate.

Pentru a evita neplaceri mai mari, cele mici sunt inevitabile – imi cer scuze anticipat de la toti vecinii mei spectatori, afisez un zambet usor profesional si le spun ca asta e meseria mea – sunt fotograf de teatru. De cele mai multe ori oamenii inghit in sec in timpul spectacolului si ma accepta cu zgomotul de rigoare, dar s-a intamplat sa fiu intrebat: „Dar domnule, cate poze faceti ca m-ati innebunit la cap?!”. In asemenea momente fac o pauza mai mare, asa, de 10 minute, stau cu aparatul la ochi si vanez momentele in care simt ca „trebuie musai” sa declansez, apoi incetul cu incetul imi reintru in ritm, poate ceva mai domol, pana la urmatoarea admonestare. Si tot asa, pana se termina spectacolul. Dupa aplauzele de final incerc sa plec primul spre garderoba, fara a fi nevoit sa infrunt privirea neconsemnabila a persoanei deranjate.

Lucrez cu 2 aparate, pe fiecare e atasat cate un obiectiv luminos. Aparatul cel mai des utilizat este un Mirrorless – Sony Alpha 7, Full Frame dar compact, usor, cu viewfinder electronic, cu o rezolutie de 24 MP, insa cu un declansator zgomotos, pe care am atasat un obiectiv cu focala fixa, anume: Sonnar T* FE 55mm F1.8 ZA.

Marele avantaj al acestui obiectiv este luminozitatea si excelenta rezolutie optica, ceea ce face posibila obtinerea unor imagini spectaculoase la diafragma de F:2.8 sau F:3.5. Utilizez rar in timpul jocului scenic F:1.8 ca sa nu „ratez” claritatea.

Al doilea aparat este Sony Alpha 77, cu tehnologia de oglinda translucida (SLT), care a revolutionat camerele foto DSLR, are o rezolutie tot de 24 MP dar un senzor format APS-C, adica nu e Full Frame, are un factor de crop de 1.5. La acest aparat, care de altfel e mult mai silentios decat Sony A7, insa mult mai greu si obositor de manevrat in timp – am atasat teleobiectivul cu focala fixa 85 mm F1.4 Zeiss, care datorita factorului de crop devine un 135 mm cu F1.4.

Fotografiez eminamente in format RAW.

Desigur, un zoom luminos, gen: 24 – 70 cu F2.8 ar fi poate ideal daca se fotografiaza din primul rand, insa pentru portrete e recomandabil un teleobiectiv 70 – 200 mm F2.8, si mai ales o mana extrem de sigura pentru a nu iesi imaginile miscate.

Scena e luminata variat, exista locuri cu spoturi puternice si spatii mai prost iluminate, ceea ce face extrem de dificila fotografierea personajelor in miscare. Exista fotografi care „merg” pe prioritate de timp daca utilizeaza teleobiective, si atunci viteza cea mai scurta de declansare este 1/250, poate chiar 1/320, urmand ca ISO sa fie setat pe 800, eventual 1600 sau chiar 3200 daca e semiintuneric.

Personal setez aparatul pe Manual, stau cu degetele „pe butoane” si corectez timpul de expunere, diafragma si ISO din mers, in functie de instinctul meu profesional din acel moment. Dixit!

La ISO ridicat – imaginea va avea un zgomot puternic care trebuie „tratat” in post-procesare, preferabil in Adobe Photoshop sau Adobe Lightroom. Pentru a accelera si implicit simplifica procedura de editare – am facut in Lightroom cateva zeci de Preset-uri pe care le aplic in functie de imagine, urmand ca ulterior cu Brush Tool sa aplic selectiv – in mod special pe chip – luminozitate si claritate.

Si gata! Toata lumea e fericita! Fotograful ca a reusit sa aibe cateva cadre bune, actorii de pe scena ca nu mai sunt bruiati cu zgomotul, iar cititorii acestui post isi fac acum drum spre casa de bilete sa-si asigure locul la urmatorul spectacol!

O recomandare: daca cunoasteti actorii sau sunteti in legatura pe FB cu ei – le-ati face o mare placere trimitandu-le cate o imagine proaspata din spectacol! Desigur, trebuie sa fie bine editata si reprezentativa. Astfel semnatura voastra de pe imagine va calatori prin lumea www – un timp.

Enjoy!