Presupunand ca intr-un final a gasit undeva o mica sala civilizata, un regizor talentat, o costumiera inventiva, un mic decor mobil, si evident textul care va fi rostit – actorul tot nu e multumit. Are nevoie de public. El vine sau nu, in functie de sarguinta si inteligenta trupei actoricesti de a-si face reclama. Targetata, evident. Afisele nu mai ajuta, totul se petrece online, iar lumea www e mare.

Fotografiile, neaparat fotografiile!

Vizualul!

Omul a devenit comod, prefera sa leneveasca pe canapea si sa butoneze televizorul. Pentru a-l scoate la teatru e nevoie de un impuls clar, o curiozitate. Daca actorul care joaca e cunoscut, iubit, sau batran si e posibil sa nu mai joace in viitorul apropiat – oamenii se duc la teatru. Daca insa actorul e tanar, abia a terminat facultatea si joaca intr-o locatie care nici nu exista pe harta „micului Paris” – nu-l starnesti.

Exista si un public care merge cu placere la teatru, dar acestia se documenteaza acribic despre piesa respectiva si se uita, mai ales, la imagini! Iata de ce fotografia este bine legata de teatru, atat ca document cat si ca utilitate de marketing si PR.

Fotografia de teatru nu e apanajul oricui, fie el si fotograf „vechi”.

Sunt nenumarate elemente necesare pentru a scoate cateva fotografii reusite. Cel mai important este locul din care fotografiezi. Daca e prea in fata sau poate chiar in primul rand – poti avea surpriza unei scene inalte, pozitia fotografica fiind „aiurea”, si atunci trebuie sa astepti anumite atitudini ale actorului care se preteaza fotografic la pozitia lui de pe scena. Ideal in asemenea cazuri este utilizarea unui teleobiectiv, pentru o compozitie exacta.

Cum procedez eu: cand fotografiez prima data spectacolul, memorez secventele cele mai fotogenice gandindu-ma la punctul de statie ideal.

Punctul de statie este locul in care trebuie asezat aparatul fotografic si de unde subiectul trebuie aratat privitorului. Ulterior revin la acelasi spectacol, solicitand in prealabil un loc adecvat.

Ideal ar fi unul silentios, actorii sunt sensibili la orice zgomot, cateodata chiar si publicul. E bine sa fotografiati „in liniste” la propriu si la figurat. Dar este oare posibil?

Cu ce fotografiez eu nu e posibil, cu toate ca am aparatura moderna si profesionala. Tacanitul captatorului se face auzit bine, ca atare am dezvoltat urmatoarea modalitate de a lucra:

• sun la teatru si rog persoana cu care am contact sa le transmita actorilor ca a venit domnul Buia si va fotografia. Astfel actorii sunt mai putin deranjati deoarece stiu ca e vorba de o prestare de servicii fotografice cu un angajament clar
• sun un actor din trupa si il rog sa le comunice colegilor ca se va fotografia, si va exista un oarecare mic zgomot repetitiv, de la declansare
• comunic publicului din jurul meu ca ma ocup cu fotografia si ca probabil ii voi deranja putin
• ultima chestie la care recurg cand toate de mai sus nu sunt cu putinta: ma fac ca ploua si fotografiez pana la capat!

Lucrez cu 2 aparate foto, deoarece pe fiecare am cate un obiectiv diferit. Ambele sunt Mirrorless, unul Full Frame, altul APS-C. Unul Sony Alpha 7, altul Sony NEX 7. Ambele sunt setate pe Manual, diafragma o ajustez in functie de spatiul in care actorii se desfasoara. Totusi, f/5.6 e o deschidere tocmai buna pentru scene mici, cum e cea din KEAN.

Ideal ar fi un teleobiectiv cu distanta focala intre 70-200mm, si un altul de 24-70mm, ambele „luminoase”, adica cu f/2.8 constant. Eu insa nu am aceste obiective la aparatele mirrorless inca, si cu NEX 7 fotografiez cu un zoom de Kit 18-55mm f/3.5 – 5.6, iar pe Alpha 7 am cel mai bun obiectiv cu focala fixa din lume: Sonnar T FE 55mm F1.8 Zeiss. E bine.

Pentru focalizare ma ajuta foarte mult viewfinder-ul electronic si sistemul de focusare DMF, adica un Autofocus la care fotograful poate interveni manual, iar atunci aparatul mareste de 16 ori imaginea in vizor pentru sharf-ul perfect!

Fotografiez in RAW, niciodata Jpeg. Ajuns la computer descarc imaginile pe un hard extern si le import in Lightroom. Dupa o selectare atenta in care verific acuratetea si claritatea imaginilor – aplic cateva Preset-uri realizate de mine, inclusiv in alb-negru. Ulterior utilizez un Brush Tool pentru aplicarea unui „tuch” de claritate si luminozitate pe fata actorului.

Si gata!

KEAN – Mihai Nițu
ANNA – Iulia Verdeș
SALOMON – Vladimir Albu

Scenografie – Andreea Negrilă
Costume – Ilona Lorincz
Ilustrație muzicală – Alexandru Pavel
Regie – Mihai Nitu
Coordonator Proiect – Adrian Titieni

Spectacolul „Kean” este o pledoarie despre condiția Actorului și efemeritatea artei sale.

Cum să facem să nu mai fim spectatorii propriei noastre vieți? Cum să devenim Oameni de Acțiune (Drama)?

Astfel, ca răspuns, a apărut întâlnirea cu Shakespeare („a fi”/„a acționa”), cu Jerzy Grotowski (scosul măștilor) și cu Antonin Artaud (teoria dublului – actorul dublat de personaj: Kean/Hamlet; Anna/Ofelia; Salomon/Horațio).

În realitate, un tânăr de condiție modestă poate fi Rege, doar devenind Actor – alegând „Calea Regală” drept rațiune de a ființa. Această obsesie care l-a urmărit toată viața pe Kean, care i-a conferit integritate și demnitate umană, credință și dedicație față de profesie, dar totodată și o viață plină de lipsuri și suferință – sunt premisele de la care a pornit construcția acestui spectacol.

 

Pentru a atinge „Nemurirea” este nevoie de renunțarea totală de sine – de Însemnătatea pe care o capătă personalitatea umană în memoria oamenilor cărora le-a dedicat întreaga sa existență. Paradoxal, asta este contrar ideii de glorie, ideii de a fi celebru. În realitate, pentru a putea fi Cineva trebuie, să ajungi să fii un Nimeni…dar nu un Nimic…

Marele shakespearean Edmund Kean, în plină glorie, descoperă că lumea îl apreciază și „iubește” nu pentru cine este el cu adevărat, ci pentru personajele pe care le-a întruchipat, că va fi dat uitării imediat ce succesul îl va părăsi. Soluția este „anestezia percepției realității” prin viciu – doar așa viața poate deveni suportabilă pentru sensibilitatea și histrionismul artistului de geniu, doar așa poate rezista în scenă simultaneității de a fii om, actor și personaj.

Rămas singur, abandonat de oamenii care odinioară îl adulau, Kean o descoperă pe Anna – ființă naivă, absorbită de mirajul scenei, dar nu din dorința de a deveni celebră, ci din fascinația și dragostea autentică și dedicată pe care o are față de personalitatea artistului și omului Kean, cu voința de neclintit de a pune ordine în viața acestuia.

Salomon, devotatul său sufleor și în același timp cel mai bun prieten, personaj lucid și profund ancorat în realitate, este antipod și, paradoxal, busola, punctul de reper la care Marele Actor se va întoarce mereu pentru a-și recăpăta echilibrul.

Toate deciziile lui Kean sunt luate sub semnul Credinței în arta sa – de la care nu se va abate niciodată, indiferent de conjuncturile create.

 

Academia de Fotografie & Simion Buia ofera servicii foto + video la spectacole artistice.

Suntem aici: contact@academiadefotografie.ro | Mobil: 0763 654 920