Printre multiple reviste dedicate fotografilor din Germania, pentru profesionisti exista PROFIFOTO – o revista lunara de 116 pagini la 7,80 Euro.

Combinatia necesara de stiri, interviuri, prezentare de portofolii dar si teste & noutati despre echipament si softuri asigura necesarul unui fotograf profesionist informat.

Numarul din septembrie atrage cu o coperta tare: un portret realizat de Erwin Olaf la limita dintre absurd, rece si perfect plus un titlu on-target – „Homage to Berlin”. Pe margine, 4 noutati tehnice. Cam asa arata si fotograful profesionist, estetic si tehnic up-to-date.

Noutatile tehnice sunt prezentate pe larg – aparatele Canon EOS 70D, SONY RX1R, FUJIFILM x-M1 si 20 de pagini dedicate aparatelor Nikon DX, soft-urile si obiectivele sunt supuse la teste ample. Festivalurile, expozitiile si aparitiile editoriale au sectiuni dedicate, iar 2 pagini (oare in fiecare numar?) sunt dedicate burselor si premiilor din domeniu. Insa ceea ce atrage atentia sunt portofoliile prezentate si interviurile realizate.

Erwin Olaf, Daido Moriyama, Eva Hartmann, Anh Tu Nguyen – ProfiFoto Stipendiat 2014, Evgenia Arbugaeva – Leica Oskar Batnack Preis 2013 sunt featured photographers al numarului de septembrie.

Interviul cu Tobias Zielony – fotograf ce expune chiar in aceasta luna in Berlinische Galerie intregeste un numar consistent atat ca substanta cat si ca imagine.

PROFiFOTO //Magazin für professionelle fotografie este de rasfoit cu atentie si privit ca model de publicatie lunara pentru fotografi profesionisti.