„Dacã vrem, putem.” Felicia Simion

 

Are doar 17 ani, greu sa crezi ca poate fi vorba de un fotograf remarcat de juriul Sony World Photography Awards. Si totusi, Felicia Simion a reusit sa intre pe lista scurta la secţiunea „Portret”, în cadrul competiţiei „Youth”.

 

Simion Buia: Incredere de sine, talent, exercitiu, informatie, cultura vizuala, timp, parinti cu bani – ce este necesar pentru a debuta „de mica” in fotografie?

Felicia Simion: Am sã le rezum pe toate într-un singur cuvânt – vointã. Dacã vrem, putem. E ceva ce se naste în noi si ne acapareazã gândul. Iar eu am un gând tare cãpos; pânã nu i-am fãcut damblaua, nu s-a mulþumit.

SB: Care este povestea personala cu premiul Sony World Photography Awards 2012?

FS: Povestea personalã… devine din ce în ce mai putin personalã! Dar, ca s-o spun pe scurt si olteneste, furã odatã o varã, o searã, un pui de om, un calculator, un mouse, un formular de înscriere, o fotografie. Cel de Sus fãcu o magie si, ce sã vezi, toate se încãierarã la o participare, încâlcindu-se unele într-altele. Pânã la premiu, puiul de om n-avu treabã – îsi continuã buimac drumul. Peste luni, se nimeri sã se trezeascã nominalizat (auzi si tu, ce cuvânt!) la Sony WPA 2012. Ce zãpãcealã! Ce minune! Ce zãpãcealã de minune! Si trãi emotionat pânã la adânci tinereti.

„Fotografia pe care am înscris-o în concurs are o semnificaţie deosebită pentru mine. Este o imagine care o are ca subiect pe mătuşa tatălui meu, pe care am surprins-o în tren, în drumul său către casă.”

SB: Cu ce fotografiezi, ce aparate cunosti, ce ai dori sa afli cu privire la tehnica si estetica fotografica?

FS: Momentan, fotografiez cu un Canon EOS 7D. Pânã mai anul trecut, am avut un Canon EOS 400D, cu care m-am jucat vreo trei ani. Mi-ar plãcea sã lucrez mai mult pe film, sã învãt sã developez – dintotdeauna am încercat, prin fotografii, mai degrabã sã mã întorc în timp, decât sã trãiesc era digitalului.

SB: Care este fotograful tau preferat, roman si strain, si de ce?

FS: Nu am un fotograf român favorit, admir munca multora, pe care mi-ar pãrea rãu sã nu-i asez aici, din uitare. Asa functioneazã si cu cei strãini – îmi place orice om care îmi întipãreste în minte pânã si o singurã fotografie, care mã miscã din loc. Mã tot îndrept, însã, spre membrii fotografi ai MagnumPhotos, în special Steve McCurry, pentru cã imaginile lui tind spre infinit, chiar sunt infinite.