Simion Buia: Sunteti un blogger activ, scrieti despre tehnica foto, computere, telefoane, cate si mai cate, pe www.imidoresc.ro. Se poate trai din blogging? Sau daca aveti alte surse de trai, merita sa investiti asa mult timp pentru a scrie pentru cine stie cine?
Bogdan Petre: Cred ca este prea mult spus tehnica foto, am putea intra in conflict cu adevaratii profesionisti in fotografie, fata de care am un profund respect. Mai degraba notez impresiile mele referitoare la aparatele foto din zona entry-level, incerc sa invat cat mai mult despre aceasta arta iar rezultatele se vad pe blog sau pe contul de facebook.
Da, pot spune ca sunt un blogger activ, cel putin atata timp cat imi permite timpul liber, pentru ca inca privesc aceasta activitate ca pe un hobby. Acasa stau mai tot timpul langa laptop, iar cand plec in vacante testez, fie o camera foto, un smartphone, o tableta, un laptop sau un sistem de navigatie GPS.
Referitor la intrebarea “daca se poate trai din blogging”, cred ca da, se poate, avem atatea exemple in jurul nostru, chiar si in aceasta zona nisata, mai tehnica sa zicem. Personal, nu stiu daca as avea vreodata curajul sa ma las numai pe mana blogging-ului, dar nu se stie niciodata cum ne este scris drumul. Blogging-ul, la nivel de hobby, mi-a oferit destule oportunitati, m-a rasplatit. Am avut ocazia sa vad locuri pe care altfel nu le-as fi vazut, sa asist la evenimente interesante, am cunoscut oameni extrordinari, pe care altfel sigur nu i-as fi intalnit, cu unii dintre ei chiar am legat relatii de prietenie, si nu in ultimul rand am la dispozitie aproape tot ce este mai nou in materie de gadgeturi si tehnologie, inainte sau imediat dupa ce au fost lansate.
SB: In ziua de azi „tehnica de ultima ora” este depasita aproape in urmatoarea ora. Cum va explicati avalansa de aparate foto care au napadit piata, peste tot in lume? Prin ce se disting ele? Care este noutatea la ora la care vorbim? Va rog sa oferiti exemple concrete pentru aparatele compacte, mirrorless, DSLR.
BP: Cateodata ma sperie rapiditatea cu care se schimba tehnologia, simt ca nu mai avem timp sa ne adaptam imediat la toate schimbarile care se petrec in jurul nostru. Corect, ce insemna tehnica de ultima ora in urma cu 6 luni, acum este depasita. Ca sa nu mai vorbim de ce era acum 2 sau 3 ani. Ca sa va dau un exemplu, smartphone-urile de top actuale au o putere de procesare net superioara celei pe care o aveau PC-urile de acum 7-8 ani, totul intr-un corp cu mult mai mic. Cine stie ce ne asteapta peste 10 ani… Poate la fel este si in lumea aparatelor foto, desi aici discutia poate fi alta, pentru ca inca sunt destui fotografi care utilizeaza filmul drept mediu de expunere, exclusiv sau ca metoda alternativa la digital. Cat despre avalansa de camere foto, motivele ar fi scaderea preturilor si cererea din ce in ce mai mare. Oamenii au prins gustul fotografiei iar tehnologia digitala face totul mult mai simplu acum. Digitalul a pus aceasta arta la indemana oricui, desi nu oricine este un fotograf, in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca majoritatea utilizeaza aparatele foto doar la petreceri sau pentru fotografia turistica. Acum, doar prin cateva click-uri, cele mai importante momente din viata noastra sunt urcate pe internet, iar prietenii nostri, oriunde ar fi, le pot vedea. Fotografia este accesibila oricui, fie ca este facuta cu o compacta, un DSLR sau chiar un smartphone. Apropo, cred ca smartphone-urile actuale au mai multa tehnologie foto, ofera chiar rezultate mai bune, decat o faceau primele camere digitale.
Noutatea? Sa zicem camerele foto cu obiective interschimbabile si fara oglinda, mirroless-urile adica, si camerele foto cu sistem de operare, Android in speta.
Referitor la primele, la o conferinta de presa s-a spus ca vor inlocui in timp camerele DSLR. Personal nu cred acest lucru, pana nu voi observa ca se vor comporta la fel ca un DSLR in conditii de iluminare slaba, pe semi-intuneric sa zicem, in aceste conditii fiind depasite. Si pana cand vizorul electronic nu va fi la fel de bun, din punct de vedere al afisarii imaginii, ca unul optic. Sigur, nu contest ca sunt mai usoare, mai rapide, dar profesionistii nu cauta intotdeauna o camera foto usoara, ci una care sa-i ofere stabilitate, prindere ferma, fiabilitate. Nu zic ca mirroless-urile sunt de lepadat, din contra, am vazut si am testat cateva de care am fost extrem de incantat, numai ca o sa mai treaca ceva timp pana vor putea egala calitatile DSLR-urilor. La fel de bine, ma pot insela.
Si, de curand, au aparut compactele cu Android, care integreaza conexiunea la internet. Un fel de smartphone-uri cu optica adevarata, care ne vor ajuta sa punem pe Facebook fotografii clare. Primii au fost cei de la Nikon, imediat la o saptamana au fost urmati de Samsung, o companie care vrea sa devina un nume pe aceasta piata foto; mai au ceva de lucru pana acolo dar cred ca pana la urma o vor face; la fel erau priviti acum vreo 10 ani pe piata televizoarelor si acum sunt numarul 1.
Sa revenim la compactele cu Android… s-ar putea ca acestea sa revitalizeze zona compactelor. Practic, imediat dupa ce a fost realizata poza/fotografia, ii putem adauga niste efecte creative cu ajutorul unor pachete software disponibile in PlayStore, apoi imediat le urcam pe Facebook ori Picasa pentru ca o lume intreaga sa le admire. Cred ca utilizatorul de rand va fi atras de aceste gadgeturi, asta in masura in care si pretul va fi unul prietenos.
De asemenea, merita mentionat ca acum camerele foto sunt noile camere video, atat pe zona consumer cat si in cea pro. Nu cred sa mai fie decat foarte putini utilizatori casnici care sa-si cumpere camere separate pentru foto si pentru video, au cam apus acele vremuri. Acum, camerele foto cu un nivel de pret mediu, 300 de Euro sa zicem, se descurca excelent si la filmare, au sistem autofocus performant. Si, din cate am vazut, DSLR-urile au inceput sa fie utilizate si in productia de televiziune, pentru ca ofera aproximativ aceeasi performanta la preturi mai mici decat camerele video profesionale. Mai apreciez inca o tehnologie, care inca nu face valva prea mare, este vorba de cea Lytro, prin intermediul careia utilizatorul capteaza scena care i se asterne in fata privirii iar ulterior, pe un computer si prin intermediul unui software, are posibilitatea sa aleaga zona de focus care il intereseaza. Va dati seama ce va insemna daca aceasta tehnologie va fi integrata intr-un sistem cu o optica mai performanta si o putere de procesare de nivelul unui DSLR?
Legat de tendinte, chiar si la noi, in Romania, observ ca tot mai multa lume este interesata cu adevarat de fotografie. De unde am inteles eu asta? In primul rand din avalansa de cursuri si workshop-uri oferite atat de scoli specializate. Apoi prin grupurile de tineri pe care i-am intalnit prin parcuri, pe munti sau chiar la mare alaturi de un instructor fotograf, prin toate acestea am inteles ca apetitul pentru fotografia de calitate este in continua crestere si la noi. Sunt oameni, tineri sau mai putin tineri, nu conteaza varsta sau sexul, care vor sa aprofundeze mai mult decat elementele principale ale fotografiei sau regula treimilor, care vor sa inteleaga cum se face o fotografie si nu o poza.
SB: Si computerele se intrec intre ele: i7, Ivy, 16 GB RAM, IPS, 13-17 inchi, dar si teribile minusuri: pret mare, display glossy, zgomot la racire… Ce recomandati unui fotograf care doreste sa lucreze fara probleme in CS6 si Lightroom?
BP: Unui fotograf care vrea sa lucreze fara probleme in CS6 si Lightroom ii recomand sa nu se zgarceasca. Trebuie sa analizeze corect ce vrea de la acel echipament, la ce ii trebuie si unde vrea sa-l foloseasca. Si nu neaparat din punctul de vedere al puterii de procesare, un i5 cu 4-8GB memorie RAM fiind de ajuns, ci mai degraba din punctul de vedere al nivelului de accesorizare si al caracteristicilor fizice. De exemplu, recomand alegerea unui laptop cu ecran IPS, o tehnologie care poate reprezenta culorile intr-o paleta mult mai larga si mai exacta decat o fac matricile TN uzuale. O spun din experienta, am vazut diferenta de afisare, comparativa, fata de cele doua tehnologii. A, si nu glossy… Urasc ecranele glossy, la laptopuri le recomand pe cele cu finisaj mat, antireflexie, motivele fiind de la sine intelese. Deci, cel mai important mi se pare ecranul. Apoi, daca fotograful vrea sa poarte acel laptop oriunde cu el, si la un shooting de moda dar si pe crestele muntilor, ar trebui sa-si indrepte optiunile catre un echipament cat mai usor dar si mai rezistent. Un ultraportabil sau ultrabook cu un ecran de 13 inchi, o greutate in jurul a 1.7 Kg si o grosime de pana in 18-20mm este tocmai bun de purtat intr-un rucsac foto. Si, nu in ultimul rand, ar trebui luata in considerare si autonomia de utilizare, un factor extrem de important in conditii de portabilitate. Exista laptopuri usoare, cum ar fi MacBook Air sau ultrabook-urile, totul depinde de cat de mult se doreste investit intr-un astfel de echipament. Cat despre zgomot si incalzire, nu cred ca un Photoshop sau Lightroom vor incinge chiar atat de mult un laptop, fie el si ultrabook. Pana la urma, laptopul potrivit fiecaruia depinde numai de buzunarul persoanei in cauza. Putem noi sa facem oricate recomandari, utilizatorul ori nu va avea bani sa si-l permita, ori motivele nu prea vor conta si isi va alege din start un MacBook, Apple fiind o marca populara in aceasta lume a imaginii, tocmai din cauza calitatii ecranului.
SB: Aici gresiti! Mac-urile din ultimii 3 ani sunt glossy, nu redau nici 70% din spatiul de culoare sRGB, nu pot fi utilizate pentru editare foto. Va invit acum sa vorbim despre tabletele de 10 inchi. Are rost ca fotografii sa investeasca o suma enorma pentru aceste gadgeturi? Care sunt diferentele intre ele?
BP: Va contrazic, sumele nu sunt chiar atat de enorme, sunt unele tablete de 7-8 respectiv 9-10 inchi chiar destul de ieftine, daca ar fi sa ne referim strict la cele de marca autohtona, desi eu nu le recomand, le prefer pe cele mai scumpe atat pentru calitatea constructiei cat si pentru performantele net superioare. Din punct de vedere al fotografiei, vad doua tipologii de utilizatori ai tabletei.
Profesionistii: Din cate am vazut, sunt destui fotografi profesionisti care prefera sa-si prezinte portofoliul pe astfel de gadgeturi. In general ecranele lor sunt foarte bune, afiseaza foarte bine imaginile si culorile. Dar atat. Nu am vazut vreunul sa-si prelucreze fotografiile pe o tableta, aceasta fiind si minus-ul lor principal, faptul ca sunt dedicate divertismentului in principal. Sigur, nu neg ca s-ar putea sa intalnim si exceptii.
Cel putin nu pe tabletele cu iOS sau Android, componenta profesionala, in afara de cea de comunicare prin e-mail, fiind aproape inexistenta aici. Singurele tablete carora le-as mai da o sansa sunt cele hibride cu Windows, atat datorita faptului ca putem instala pe ele programe serioase, de genul Lightroom sau Photoshop, cat si datorita prezentei unui sistem de andocare cu tastatura si touchpad, care pot oferi o mai buna precizie la prelucrare. Acestea, corect, sunt mai scumpe, acel “enorm” al dv. regasindu-se pe deplin. Dar, in comparatie cu cat investeste un fotograf profesionist intr-un aparat performant si mai ales in optica de calitate, 800-1000 de Euro pentru o tableta s-ar putea sa fie o suma derizorie.
Apoi, avem marea masa a utilizatorilor, fotografi amatori (pozari) sa le zicem, cei care prefera sa utilizeze pachete software simple, de genul Instagram, iar rezultatele sa le posteze imediat pe site-uri de socializare. Acestia se pot multumi cu o tableta.
Cei care au nevoie de mai mult, le recomand un laptop sau o tableta cu Windows. Nu sunt partinitor, ci doar realist.
SB: Ce aparate foto ati testat in ultimele 6 luni? Ce va placut, si mai ales ce NU? Va rog sa fiti sincer si critic.
BP: In general incerc sa testez aparate pe care sa le pot “stapani”, pe care sa le inteleg. Ca sa ma fac mai inteles, nu accept la teste un aparat profesional, un D4 sau un 5D Mark III, nu pentru ca nu mi-ar face placere, ci pentru ca nu le pot aprecia la justa lor valoare. Ii las pe cei care stiu ce trebuie sa ceara de la acest gen de aparate. Cu siguranta, eu as face doar cateva fotografii cu ele si m-as extazia la cat de bine ies, asa cum o fac multi altii. Mai am multe de invatat in acest domeniu, poate daca voi trece candva la alt nivel, cine stie…
Asa ca, prefer sa testez aparate foto compacte, DSLR-uri entry level si chiar mirroless-uri, acestea fiind aparatele pe care eu le vad in mainile celor de teapa mea, amatori sau entuziasti. Si mai refuz ocaziile de genul “iti lasam camera peste weekend”… Nu am cum sa inteleg o camera, sa ma obisnuiesc cu ea, chiar si asa la nivelul meu, numai in 2-3 zile… Ar fi o pierdere de timp…
Nici nu mai stiu ce am testat in ultimele 6 luni, va spun mai degraba ce camere foto mi-au atras atentia: Coolpix-ul P7700, compacta pro-sumer a celor de la Nikon, o camera care mi-ar fi perfecta pentru genul meu de activitai internautice. Ce nu mi-a placut la ea? Faptul ca nu mai are vizor optic si ca in conditii de iluminare slaba, focusul se face mai greoi, trebuie insistat. O alta camera care mi-a lasat o impresie foarte buna este mirrorless-ul Olympus OM-D E-M5, o camera superba din punct de vedere al design-ului, fiind chiar o replica a unui vestit aparat pe film Olympus, plus ca ofera rezultate foto-video superbe. Am folosit-o vreo 3 saptamani, in vacanta de vara, am venit cu fotografii chiar frumoase din Italia si Austria. Singurul lucru pe care i l-as reprosa cu adevarat este pretul, este cam scumputa. Dar, mai avem o sansa, acum apare modelul E-PL5, aproape la jumatate de pret, dar cu acelasi senzor si procesor existente si pe OM-D. Nu pot trece cu vederea RX100 al celor de la Sony, care ofera rezultate foto-video chiar surprinzatoare. Plus ca are cateva efecte creative, de genul Illustration sau Watercolour, care dau o tenta de pictura fotografiilor. Are un mod close-up cu rezultate foarte bune. Si in acest caz, pretul este cel care ar putea indeparta posibilul comparator, acesta fiind apropiat de cel al unui DSLR entry-level.
Fotografii bune fac toate, depinde doar de… fotograf!
SB: Azi, acum, e ziua dumneavoastra. Imi doresc sa fiti fericit!
2 Response Comments
5D Mark III mi se pare cel mai bun aparat de pe piata, trebuie sa-l testezi, chiar merita