Claudiu Berechet este un tânăr care fotografiază. Încă student, el a câștigat locul 1 la concursul anual Inspired din 2012, a cărui tema a fost portretul fotografic. Inspirate, însă nu puțin editate în Photoshop, imaginile câștigătoare au atras ochiul juriului. Probabil pentru că acest stil de manipulare fotografică e puțin utilizat în România, devenit deja plictisitor și părăsit în Occident. Dar cum Bucureștiul nu e „la zi” cu stilurile fotografice cotidiene, Claudiu Berechet câștigă prin această viziune conceptuală, de aplaudat de altfel. Să-l cunoaștem!

 

Simion Buia: Ce studii, lecturi, inspirații v-au făcut să alegeți calea fotografiei și cum doriți să o parcurgeți?
Claudiu Berechet: Inspirația a venit de la tatăl meu, fiind și el pasionat de fotografie când era de vârsta mea. De mic am dat târcoale unui Zenit TTL de care nu aveam voie să mă ating – cu cât era interzis, cu atât devenea mai interesant. Am fost autodidact, nu am participat la cursuri de specialitate, singurele surse de unde culegeam informații fiind revistele despre fotografie și tutorialele de pe internet cât și învățatul pe principiul „la ce este bun acest buton?”. Am hotărât că după absolvirea liceului să continui să studiez fotografia. Am simțit nevoia unei provocări așa că am aplicat la 5 facultăți din Marea Britanie, dorindu-mi cel mai tare să ajung la University of the Arts London – London College of Fashion, la secția Fashion Photography. După o așteptare de câteva săptămâni am fost chemat la un interviu în Londra, am aflat mai târziu că am fost admis. Acum aștept cu nerăbdare primul curs. Mulți m-au întrebat de ce fashion când eu sunt atras de conceptual – răspunsul e simplu: în ziua de azi lucrările produse în această industrie ajung la mase foarte ușor și în cantitate mare și mi-aș dori, nu neapărat să aduc ceva nou, ci ceva ușor diferit (știu că e destul de greu dar sunt pregătit să încerc).


SB: Photoshop sau Lightroom? Ori preferați și alte softuri de editare?

CB: Cred că le folosesc pe amândouă în egală măsură. Photoshop-ul îl folosesc pentru manipulări sau mici corecturi – healing brush, clone stamp, liquefy – iar Lightroom-ul pentru a rezolva probleme de culoare/contrast și de luminozitate. Am reușit să strâng destul de multe preset-uri pe care le-am modificat și le folosesc destul de des.


SB: PC sau Mac? DSRL – tehnica veche sau Mirrorless – tehnica contemporană?

CB: PC cu Windows 7. Mi-aș dori Mac, dar prețul unui Macbook Pro sau al unui iMac e mult prea ridicat pentru posibilitățiile unui elev. În plus, pe Windows lucrez de când aveam 8 ani. Mi-a intrat în sânge. DSLR în studio și la lucrurile care sunt ceva mai importante, Mirrorless când sunt cu prietenii sau când sunt în vacanță. De ce? Simplu. Dețin un Olympus PEN E-P1 care nu se ridică la nivelul DSLR-ului meu, faimosul Nikon D90. Ambele aparate au ceva istorie, D90-ul introducând filmarea pe DSLR iar E-P1 fiind primul mirrorless.


SB: Care sunt pași pe care-i faceți după ce descărcați fișierul RAW? Vă rog să ne exemplificați cu vizual.

CB: Fișierele raw nu au parte de mari editări. Eu în mare parte fac fotografii numai în studio, totul fiind controlat. Când vine vorba de fotografii de la evenimente diverse le aduc în Lightroom și fac mici corecții de luminozitate/contrast/culoare.


SB: Vă rog să-mi prezentați fotograful român și străin preferat, motivând alegerea.
CB: Dintre toți fotografii străini cred că cel care îmi e cel mai aproape de „inimă” este Christophe Gilbert. Felul în care el a reușit să combine fotografia de produs cu fotografia conceptuală este uimitor! Vă invit să îi vizionați portofoliul. Se cunosc puține lucruri despre el ca persoană, dar arta sa este răsunătoare. După părerea mea, el este părintele noului val de imagine de publicitate, un val ce tinde spre concepte complexe. Printre fotografii români am o lista de favoriți. De când am descoperit această pasiune am început să mă uit pe site-uri precum badorgood.com sau photosharp. Acolo am văzut lucrări semnate de Sorin Onișor, Vlad Eftenie și Cosmin Bumbuț. Mai târziu am descoperit fotografiile lui Narcis Virgiliu care m-au dus către conceptul de fine art. Totuși cred că momentul în care am dat peste portofoliul lui Alex Gâlmeanu cât și peste portofoliul lui Edward Aninaru am decis să văd ce se poate face cu lumina artificială – fapt care m-a îndreptat către fotografia de studio.